Contextual, 1 Corinteni 1:21 din KJV sugerează că predicarea este un lucru prostesc?
Căci după aceea, în înțelepciunea lui Dumnezeu lumea prin înțelepciune nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, i-a plăcut lui Dumnezeu prin prostia de a predica pentru a-i salva pe cei care cred.
Sugerează KJV aici că este o prostie să predici sau că actul de predicare este o prostie?
Răspuns
KJV face nu învățați că predicarea este o prostie. Utilizarea cuvântului „nebun (ness)” găsit aici în contextul său clarifică confuzia.
În versetul 18 citim că „propovăduirea crucii este pentru cei care pier nebunia”. Textul nu spune că este de fapt prostie, ci că este perceput a fi așa de către anumiți indivizi.
Versetul 23 construiește în continuare acest context subliniind că Evanghelia este „nebunie” pentru greci și un obstacol pentru evrei. Din nou, nu este (în esența sa) nebunie (pentru că este puterea lui Dumnezeu conform v.18), ci în schimb este percepută a fi o nebunie de către anumiți indivizi.
Versetul 24 ne spune în plus că este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Și versetul 25 afirmă că prostia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și că slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii. Ar trebui să fie evident că autorul este nu sugerează de fapt lui Dumnezeu să aibă nebunie și slăbiciune, ci în schimb el susține că nu ar trebui să ne uităm la ceea ce omul consideră înțelept și puternic, deoarece puterea lui Dumnezeu însăși este identificată greșit de acești indivizi ca fiind o prostie.
Concluzia nu este că predicarea este o prostie, ci că este percepută astfel de anumite persoane. NIV afirmă că mesajul este o prostie, dar aceeași exaplanare este valabilă. Autorul nu „clasifică„ mesajul crucii „și„ predică „cu prostie. El„ doar folosește termenul liber.