Utilizarea viitorului subjunctiv

Eu într-adevăr nu aș numi asta un viitor subjunctiv. Este doar o construcție perifrastică care subliniază erau neregulate, astfel încât contracaritatea sa să treacă mai puternic. Este de fapt o formă de subjunctiv trecut. Martor:

1. Dacă aș fi în locul tău, nu aș face asta.
2. Dacă aș avea o minge, aș arunca-o câinelui tău.
3. Dacă aș mânca așa, aș muri.
4. Dacă aș mânca așa, aș muri.

După cum vedeți, există nicio diferență între ultimele două intrări. Prin urmare, nu există deloc subjunctiv viitor aici.

Comparați acest lucru cu limbile care fac au un subjunctiv viitor:

• Por donde fueres, haz lo que vieres. Spaniolă pentru „Oriunde te duci, fă cum vezi”. (Când ești la Roma …)
• Aunque él me quitare la vida, en él confiaré. Spaniolă pentru Iov 3: 3, „Deși El ar trebui să-mi ia viața, în El să am încredere. ”
• Não entraremos se falarmos assim. Portugheză pentru„ Nu vom intra dacă vorbim așa. ”
• Se eu estiver cansado não vou ao cinema. Portugheză pentru „Dacă sunt obosit, nu voi merge la cinema.”
• Logo que they arriveem, nós começaremos a vino. Portugheză pentru „Vom începe să mâncăm de îndată ce ajung aici.”
• Când ajungem, liga pentru o scrisoare. Portugheză pentru „Odată ce ajungi , sunați la birou. ”

Apropo, presupusul viitor subjunctiv din engleză ar fi pur și simplu acesta în spaniolă:

• Si comiese aș, me moriría. Spaniolă pentru „Dacă aș mânca așa, aș muri.”

Prima clauză este în subjunctiv trecut și a doua este în condițional .

Nu am mai auzit până acum engleza descrisă ca având cumva un viitor conjunctiv: dacă ar fi așa! Susțin că acea pagină Wikipedia anume a greșit pur și simplu.

Comentarii

• Notă: spaniola nu mai are un subjunctiv viitor distinct: acum folosește subjunctivul prezent pentru viitor. Și ” comiese ” este imperfect subjunctiv, pentru a se distinge de celelalte subjunctive din trecut.
• Într-adevăr, acest „subjunctiv” se numește de obicei „irrealis” pentru a face distincția de subjunctivul „real”, ca în „Insistăm ca el să fie să fie la timp”
• Acesta are m-a nedumerit și eu. Wikipedia este singurul loc pe care îl pot găsi care se referă la ‘ au fost ‘ ca viitor subjunctiv. Și ce numim apoi versiunea sa anterioară – ‘ ar fi trebuit să facă ‘ – ‘ Dacă ar fi câștigat alegerile, rezultatul ar fi fost dezastruos. ‘

„Dacă aș deține un dicționar, aș ști cum să scriu”
„Mâine, voi fi proprietarul unui nou dicționar și voi fi foarte fericit”

Comentarii

• Este ‘ greu să pun degetul pe motiv, dar Dacă ar trebui să dețin un dicționar … mă deranjează puțin, în timp ce tchrist ‘ s Dacă aș mânca așa … amenda. Pot face ca primul să funcționeze doar pentru mine, imaginându-l ca un răspuns iritat sau jocos la ” Căutați-l în dicționar! ” după ce ați cerut o ortografie, probabil cu un accent exagerat pe au fost . Al doilea pare bine fără nici un enunț special (sau context, dincolo de faptul că cineva ” mănâncă așa ” pentru a fi menționat deloc).
• Acel ‘ este probabil pentru că este mai obișnuit să îl formulez ca Dacă aș deține un dicționar … . Probabil că ar fi trebuit să aleg un exemplu mai bun acolo. Poate Dacă aș fi o pasăre, aș putea zbura ?
• Ei bine, probabil este mai obișnuit să spun Dacă aș deține … și Dacă aș mânca … . Lucrul despre care ‘ este tulbure este – de ce Dacă ar deține … mă face să mă simt puțin neliniștit, în timp ce Dacă ar trebui să mănânci … pare perfect natural? Există într-adevăr ceva acolo sau sunt doar eu?
• Este ‘ destul de obișnuit ca ortografia și gramatica incorecte să pară confortabile sau ortografia corectă și grammer să pară inconfortabil, pur și simplu din cauza utilizării obișnuite. La urma urmei, așa se schimbă limba în timp. Oamenii încep să-l folosească în moduri diferite, până când în cele din urmă acesta devine modul acceptat de a-l spune (și scrie). Limbajul scris va rămâne întotdeauna în spatele limbajului vorbit.
• Dacă da, probabil că ceea ce auziți că nu vă place este utilizarea dacă aș face cu verbe stative .

Tipul de construcție denumit „subjunctiv viitor” aparține tipului mai general de construcție cu semnificație modală

[fi] + (sintagma verbală infinitivală)

care este folosit pentru a indica o acțiune viitoare despre care se crede că este iminentă și probabilă și este utilizată în special pentru a exprima obligația, de exemplu,

Trebuie să plecați imediat.

Să-l numim potențial construcție. Când verbul [fi] apare în forma sa de preterit, există două interpretări principale. În primul rând este indicarea unui timp de referință în trecut, ca în

Thomas urma să plece pe 3 : 30 tren.

Ceea ce înseamnă că la un moment dat din trecut, se credea probabil că Thomas ar pleca pe trenul 3:30 (indiferent de ce s-ar fi putut întâmpla în cele din urmă). Cu toate acestea, forma preteritului nu este limitată la indicarea timpului trecut. În schimb, formele de preterit pot lua un sens modal, folosit pentru a se referi la acțiuni contemplate sau contrafactual, de exemplu,

Dacă Thomas ar pleca pe 3: 30 de tren mâine, aș regreta că am pierdut șansa de a lua cina cu el.

Verbul [be] este unic în engleză, deoarece are o formă alternativă (uneori numit irrealis ) cu funcție similară cu cea a preteritului modal. Următoarea propoziție are o semnificație similară cu cea precedentă:

Dacă Thomas ar pleca mâine pe trenul de la 3:30, aș regreta că am pierdut șansa de a luați cina cu el.

În cazul în care forma ireală a [fi] este utilizată în construcția prospectivă, vă referiți la un sens prospectiv, asociat cu un sens contrafactual. Înțelesurile contrafactual implică adesea acțiuni viitoare, dar nu întotdeauna, așa că cred că ar fi mai potrivit să numim această construcție ireală imediată sau ceva de genul acesta.

Dar ia în considerare aceste exemple:

1. Dacă merg la concert, Mă voi bucura de ea.
2. Dacă merg la concert, s-ar putea să mă bucur de el.
3. Dacă merg la concert, m-aș bucura de el.
4. Dacă aș merge [„ar trebui să merg”] la concert, mă voi bucura de el.
5. Dacă aș merge [„ar trebui să merg”] la concert, s-ar putea să mă bucur de el.
6. Dacă aș merge [„ar trebui să merg”] la concert, m-aș bucura de el.

1, 2, 5 și 6 sunt construcții corecte; 3 și 4 sunt incorecte. Aș descrie 1 și 2 ca la indicativ, 5 și 6 ca viitoare subjunctive. 2 exprimă condiționalitatea și incertitudinea și se suprapune în sens cu 5, dar, după părerea mea, în 5 incertitudinea este exprimată în clauza condițională într-un fel nu este în 2. Și cel puțin corectitudinea utilizării formei ” a mers „în ceea ce este clar o afirmație despre viitor este cel mai bine justificată prin recunoașterea acestuia ca o formă diferită, chiar dacă formele sunt omonime.

Poate că mă gândesc prea mult la asta, dar cred că viitorul subjunctivul în engleză are încă o funcție (abia) perceptibilă.

Comentarii

• Nu există subjunctiv viitor, nu acum și niciodată. Există trecut subjunctiv și subjunctiv prezent, și asta este. Puteți urma formele și utilizările înapoi până în engleza veche: nu am avut niciodată un viitor subjunctiv.
• @tchrist: Sunt de acord cu dvs., dar Alexander Gil nu ‘ t.În Logonomia Anglica din 1616, (una dintre primele gramatici ale englezei), el enumeră solemn paradigma ” viitorului subjunctiv „, care se referă la ” pentru a putea fi în continuare ” ” că poți fi în continuare ” etc etc.